Istoria cultului ortodox pe Valea Tazlăului Sărat

În vitrinele microsecției sunt expuse cărți de cult, obiecte religioase din Prăjești, o fotografie originală cu clericii din județul Bacău la 1889, precum și Antimisul original de la Biserica din Valea Arinilor (1884).
Acolo unde lipsesc documentele sau sunt puține ori târzii, onomastica este o „arhivă” deosebit de prețioasă. Astfel că în numele de persoane și în toponime sunt conservate „știri” și despre înstăpânirea din mileniul întâi a cultului ortodox în comunitățile care au viețuit în veac pe Valea Tazlăului Sărat. Nu puține sunt toponimele care „vorbesc” despre vechimea cultului ortodox la noi: Poiana Călugăriței, Fântâna Călugărului, Chilii, Clopot, Pe Călugărița, Călugărasca…

„În limbă au rămas dovezi despre vechimea creștinismului românesc, care… a fost unul din mijloacele prin care s-a întemeiat poporul nostru, al Românilor” (Cuvinte moștenite din latinește: Dumnezeu, Christus, Creștin, Călindariul, Beserică, Cruce, Popa, Preotul, Serbătoarea, Câșlegi, Cârnelegi, Lăsat de sec, Miezipăresimi, Păresimi, Paști, Rusalii, Dumineca, Botezul, Cuminecătura).
„Tracii și ilirii au trăit și au murit, afară de excepții rare, în legea lor păgână. Această lege cuprindea închinarea puterilor naturii: cerul înainte de toate, cu lumina zilei, început al tuturor lucrurilor și veșnic îndemn la viață, dar, în același timp, credința, nespus de puternică și gata de orice jertfe, în viața veșnică a sufletului omenesc. Acești strămoși mai bătrâni ai neamului nostru n-aveau, după cât știm, nici o închipuire de Iad și de Rai, lăcașuri de petrecere dureroasă sau senină și răsplătitoare a sufletelor desfăcute din trecătorul trup pământesc; ei nu se așteptau la o judecată a lui Dumnezeu asupra faptelor săvârșite în viață. Ei erau siguri însă că dincolo de nori și de albastrul văzut al cerului este sălaș de veșnicie netulburată pentru ostașul bun, pentru femeia gospodină, care a dat feciori voinici neamului, pentru toți cei care au murit fără să-și fi înjosit mândria și să-și fi păstrat cinstea. Cu deosebită râvnă doreau ei această împărăție a cerurilor; cel ce se năștea era căinat în leagănul său pentru suferințele care-l așteptau, iar înaintea mortului se cântau cântece de bucurie pentru izbăvirea lui din năcazuri și intrarea lui în fericirea ce nu mai are margini. Și, când neamul voia să trimită la cer un sol cu veste de durere și cu chemare de ajutor, fiecare era vesel să fie ales de sorți pentru a fi azvârlit prin aerul sfânt al zilei și, căzând, să moară în vârful sulițelor ce-l așteptau jos…” (Nicolae Iorga).

Practicarea cultului ortodox s-a făcut, după descinderea Apostolului Andrei pe meleagurile Daciei, în sălașuri izolate, în schituri de lemn, în biserici de lemn, apoi biserici zidite.

„Cele dintâi biserici ale Românilor, din Țara Românească, din Moldova și din părțile de peste munți, au fost clădite ușor, din lemn. Cu biserici din acestea din lemn s-a făcut toată slujba dumnezeiască în satele și în cele câteva, foarte puține târguri ale noastre, până în veacul al XIV-lea. Satele au trăit cu biserici de lemn până prin veacul al XVII-lea. Numai în cei din urmă trei sute de ani s-a părăsit obiceiul de a întrebuința lemn pentru biserici. Boierii, mai ales în Moldova de Sus, și chiar sătenii au început atunci a dura acele biserici mai trainice, care puteau să ție până la trei sute de ani chiar, și dintre care cele mai multe s-au păstrat – prefăcute ori neprefăcute – până în zilele noastre”. (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, 1908).

Istoria cultului ortodox pe Valea Tazlăului Sărat

Mărturii generoase privind istoria și practicarea cultului ortodox prezente în muzeu:

În Neolitic. Mormânt Rusăiești – pe Dealul Ghindaru la NV de Biserica Rusăiești
1540. Rusăiești. Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavril”- monument istoric
1640. Biserica de lemn „Sf. Voievozi” din Prohozești- monument istoric
1644. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Brănești, comuna Poduri
1648. Biserica „Sf. Gheorghe” din Șesuri- monument istoric
1705. Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Zemeș
1795. Biserica „Sf. Nicolae” din Bucșești
1808. Biserica „Sf. Nicolae” din Moinești
1809. Biserica „Sf. Voievozi” din Măgirești
1810. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cornet
1810. Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Prohozești
1820. Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Bucșești
1823. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Stănești
1840. Biserica „Sf. Neculai” din Poduri
1848. Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Valea Șoșii, Poduri
1849. Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavril” din Valea Arinilor
1850-1860. Biserica „Sf. Gheorghe” din Moinești
1864. Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Leontinești
1892. Biserica „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Iliești
1894. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cernu
1895. Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Prăjești